Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Moartea nu ca un hău
Moartea nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morții pat,
Strălucește Soarele Alb al lui Dumnezeu.
Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înțelepții eleni de-odinioară.
Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Și gloria ta. Și lupta ta zilnică sub soare.
N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Și n-o să mai invoc pentru tine Renașterea vreodată...
** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljenițân decembrie, 2, 1953 în Taraz, Kazahstan. Medicii tocmai îl anunțaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Din fericire, în urma tratamentului medical primit Tașkent- Uzbekistan s-a vindecat.
poezie clasică
de
Aleksandr Soljenițîn
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice