Moartea nu ca un hău
Moartea nu ca un hău, ci ca un pisc foarte înalt,
O culme la care-am ajuns pe drumul meu.
Sus, pe cerul negru care-mi acoperă al morții pat,
Strălucește Soarele Alb al lui Dumnezeu.
Întorcându-mă, văd în razele lui albe
Rusia, Rusia mea dragă, cu coroana ei de flori, polară;
O văd cu ochii, cu ochii lumii celeilalte,
Sculptată-n stele de înțelepții eleni de-odinioară.
Te văd limpede, fără supărare sau rancoare:
Păcatele tale. Și gloria ta. Și lupta ta zilnică sub soare.
N-o să te mai văd de-acum astfel: crucificată;
Și n-o să mai invoc pentru tine Renașterea vreodată...
** Aceasta este ultima poezie scrisă de Soljenițân decembrie, 2, 1953 în Taraz, Kazahstan. Medicii tocmai îl anunțaseră că mai are doar câteva săptămâni de trăit. Din fericire, în urma tratamentului medical primit Tașkent- Uzbekistan s-a vindecat.
poezie clasică de Aleksandr Soljenițîn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre medicină
- poezii despre alb
- poezii despre Soare
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre înălțime
- poezii despre viață
- poezii despre săptămâni
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.