Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Elogiul vieții - III
Implorând căderea; totul se destramă!
Viața mea arde-n lacrima ta, Mamă!
Păsări de pradă peste-mi iar plutesc;
Mi-e dor de simplitate, de mine, de firesc!
Singur printre trufii vrăjmașe, sper încă!
Tulburătoare clipe mă ridică peste stâncă!
Iluzii ale morilor de vânt cresc și descresc mereu
Unde Ești Tu, Doamne?... și unde mai sunt eu?!
Nu ne mai putea vedea morții de acum!
Singurătățile se topesc pe ipotetic drum!
De taină e orișice așteptare în care
Viața mea ești fără, fără de răbdare?!
Trofeele cuvintelor stau ascunse-n poeme!
De-atâta rugă nespusă sufletul-mi se teme!
Lumina se topește în doru-i sacru de firesc
O, Doamne, Viața prea mult mi-o iubesc!
Știu, fericirea e o floare vie, înșelătoare...
Luminând inima între vis și așteptare...
O, Viața mea te iubesc fără de încetare,
Nesfârșire deie-mi Domnu-n brațele tale!
poezie
de
Constantin Anton
din
Simplitate și firesc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice