Elogiul vieții - III
Implorând căderea; totul se destramă!
Viața mea arde-n lacrima ta, Mamă!
Păsări de pradă peste-mi iar plutesc;
Mi-e dor de simplitate, de mine, de firesc!
Singur printre trufii vrăjmașe, sper încă!
Tulburătoare clipe mă ridică peste stâncă!
Iluzii ale morilor de vânt cresc și descresc mereu
Unde Ești Tu, Doamne?... și unde mai sunt eu?!
Nu ne mai putea vedea morții de acum!
Singurătățile se topesc pe ipotetic drum!
De taină e orișice așteptare în care
Viața mea ești fără, fără de răbdare?!
Trofeele cuvintelor stau ascunse-n poeme!
De-atâta rugă nespusă sufletul-mi se teme!
Lumina se topește în doru-i sacru de firesc
O, Doamne, Viața prea mult mi-o iubesc!
Știu, fericirea e o floare vie, înșelătoare...
Luminând inima între vis și așteptare...
O, Viața mea te iubesc fără de încetare,
Nesfârșire deie-mi Domnu-n brațele tale!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre stânci
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.