Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Bolnav de dor... de oameni!
Nu luați în seamă starea mea actuală,
Eu sper, să mă fac bine în curând
Tristețea, sigur, e și ea o boală
Care se manifestă, deseori, plângând.
Cu ochii roșii de-o neagră insomnie,
Cu-obrazul tras de grijă și tumult,
Eu mă gândesc la voi, cu poezie
În care vă iubesc, atât de mult.
Mă tremură nopți adânci de veghe
Și nu-mi găsesc liniștea deloc,
Dar îmi port gândul, cămașa mea de zeghe
La voi în suflet, cel mai tainic loc.
Nu vreau pastile, nici vinul cel amar,
Nici pâinea nu-mi încape-n gură,
Vreau să vă fiu, în suflet, felinar,
Un cântec dulce, în lumea ca de zgură.
Mă doare ziua când nu sună telefonul
Și uneori, cred că-i descărcat,
Îl deschid și îmi răsună tonul
Dar eu nu vreau să cred că m-ați uitat.
Mă-ncearcă febre, frisoane, transpirații,
Vârtejuri de cuvinte-mi zboară-n minte,
Doctorii îmi recomandă trepanații,
Dar nu e leac, la dorul meu, fierbinte.
Sunt păcătos că lumea îmi e dragă
Și nu pot, în bucăți, ca să mă rup,
La voi în Vis, pribeag, cu-a mea desagă
În care sunt un spirit, fără trup.
Un zâmbet trist, un vers ce vă-nfioară,
Când Soarele coboară-n asfințit,
Un refren pierdut într-o vioară,
O umbră tristă, de suflet răstignit!
poezie
de
Ionel Arădoaie
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice