Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Piramida
Căutat-a faraonul nemurirea în nisipuri,
Mii de arhitecți și meșteri a silit în mii de chipuri
Să-i clădească piramidă către-a cerurilor porți,
Viața-ntreagă ctitorit-a doar mormântul unei morți,
Căci trăia doar pentru dânsa, nempăcat, golit de sine,
Nu spre luxul vieții ăstei, ci al celei care vine,
Plănuind cu mult detaliu tot ce va să-l mulțumească,
După ce va fi să-ncheie socoteala pământească.
Și-n al său iatac adesea, dezbrăcat până la piele,
Își lega jur împrejuru-i de mumie obiele,
Ca-ntr-un joc ciudat, în care își imagina aprins
C-a murit și că pășește un hotar de necuprins.
Învelit în pânze astfel, ca un prunc reînfășat,
Se visa un flutur care, din gogoașă înviat
Spre o viață înnoită în câmpia-paradis,
Se juca în părul negru al lui Isis și Nephthys.
"Vino, tu, măreață Isis," striga dânsul în delir,
"Mă-ntregește, cum odată pe iubitul tău Osir!
Trupul meu e rupt în zgrunțuri, mințile-mi sunt deșirate,
Tu fii buna mea zeiță și adună-le pe toate!"
Dar zadarnic faraonul se-nchina la Eneadă,
La pisici cu talismane în ureche și în coadă,
La ibiși ce din izvoare chipul lunii-l sorb în pliscuri
Și la templele imense care suie obeliscuri.
Iată-l veșnic la fereastra-i, mâinile că și le frânge,
Parcă-i vine să blesteme, parcă iar îi vine-a plânge,
Căci într-un coșmar văzut-a, când era încă efeb,
Că-ntr-o zi, Nut cea-nstelată se va prăvăli pe Geb,
Că-ntr-o zi întreg Egiptul se va scufunda-n risipuri,
Că-ntr-o zi, până și Nilul se va stinge în nisipuri,
Că-ntr-o zi, nici o fărâmă din deșert nu va mai fi,
Că-ntr-o zi, nici ziua care să mai zici că este zi...
poezie
de
Ionuț Ștefan Blesneag
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice