Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vasiliscul
Se spune c-a fost cândva, într-o țară depărtată,
Vasilisc cu traiul singur și privirea blestemată,
Sub ai cărui ochi năprasnici, totul împietrea pe veci,
Astfel că, în orice clipă, el vedea doar lespezi reci
Și o lume ferecată în cristale adormite:
Din cer făurea o grotă, dintr-o ploaie stalactite,
Din castele somptuoase mușuroaie cariate,
Și cariatide slute din fecioare preacurate,
Iar din soare discul neted ce-l asvârle discobolul,
Iată ce făcea privirea-i, fără a-i cunoaște rolul,
Fără-a ști că ochii înșiși pentru toate poartă vină,
Mult s-ar fi mâhnit să afle că-i în beznă, nu-n lumină,
Căci de fapt iubea frumosul și-avea suflet de artist:
"Cum să cred în mântuire, când în juru-mi totu-i trist?
Totu-i piatră, da!" își zise. "Și moloz și zidărie!
Unde este al lor Meșter? Se mai află în trezie?"
A chemat atunci la sine pe un înger fără corp,
Ce-n privire nu-i apare, ca lumina în ochi orb,
Iară îngerul îi spuse: "Ia și cată înăuntru-ți!
Dacă universu-i rece, este semn că-n tine însuți
S-a ascuns a lui suflare! Cearcă-acolo de-o găsește!
Doar cunoașterea de sine e cea care mântuiește!"
Și-a plecat îngeru-n stele, a rămas doar vasiliscul,
Cântărind a lui cuvinte, ciocănindu-le cu pliscul,
Sensul căutând să-l scoată din ciudata glăsuire,
Rătăcea căzut pe gânduri prin pădurea de menhire,
Și, precum cameleonul, ochii-n sine își întoarse
Ca să vadă ce natura din trufie-i refuzase.
În piept roș atunci găsit-a inima, plămânii gemeni,
Pentr-o clipă, căci pe dată s-au și prefăcut în cremeni,
Și-mpietrit de-a sa privire, mort rămas-a vasilisc,
Mântuirea-i fiind deci stânca ce de-a pururi l-a închis
poezie
de
Ionuț Ștefan Blesneag
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice