Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Singurătatea este piatra care apasă atât de profund și dureros omul, îl constrânge și îl reduce la un spațiu foarte îngust, până la sufocare: îl izbește de pământ, făcându-l să respire greu și cu mânie. Trăiește în spatele barierelor interioare. Această stare îi dă senzația că nu mai are dreptul la nimic. Urcă înălțimile mari cu mirosul de pământ în nări, pierzându-și momentul de reflecție. Imediatul imaginar îi dă senzația că se află atât de sus și că trebuie să plesnească din cauza preaplinului din interior. În fapt, e mai jos de firescul jos: atât de jos este că aude cum trosnesc pietrele la limita întunericului. Omul recurge la singurătate din nevoia de spațiu, dar procesul se desfășoară invers. Este clar că singurătatea trebuie redusă la momente de scurtă durată pentru a medita cu maximă luciditate... și atât.
Camelia Oprița
în
Dragostea, o stare pe care n-o poți controla din lipsă de rațiune
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice