Mărturisire + Părăsire = Îndurare
Am stat cu doi soți pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soția voia să conducă, bărbatul zicea: "Șef sunt eu".
Făcea lucruri rele soția, mâhnindu-l pe soț ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie și scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierți. Te iubesc, ești un scump, te-am pupat."
Și-apoi se ducea liniștită duminica la adunare,
Ca lunea să-și ia de la capăt păcatul cu nerușinare.
Nu i-a păsat niciodată, dacă a iertat-o bărbatul,
Că-n mintea ei cea blestemată refuza să-și cunoască păcatul.
Și-apoi de, cum strigi în pădure, același răspuns îl primești;
Și-aceea ce faci pentru alții, tot cu-aia și tu te hrănești.
Pe când bea și ea din amarul ce soțului ei îi făcea,
S-o vezi cum plângea-n adunare că soțul îi e cruce grea.
S-au scurs ani mulțime de-atuncea și soții aceia-au murit,
Dar viața pe care-au trăit-o ne e un exemplu vădit
A vieții pe care și noi, mireasă în duh lui Hristos,
Adesea trăim pe pământ, în trecerea noastră-aici jos.
Alergăm săptămâna întreagă după pofte, pământ și avere,
Și-apoi plângem la rugăciune că viața e chin și durere.
Și-atuncea când Domnul încearcă să-arate în noi vreun păcat,
Ca să ne-ntoarcă la calea pe care și El a umblat,
Rostim vorba ceea vicleană: "Isuse, de-mi știi Tu păcate,
Ceva-n săptămâna trecută, mă iartă, căci Tu știi pe toate!"
Închipuie-ți scena aceasta: nea Ion, om bolnav de ficat,
Se ducea des să-l vadă un doctor. Dar ce crezi? Omu-acesta ciudat!
Se ducea, deschidea cabinetul și plecând capul până-n pământ,
Începea: "Să trăiți, domnu' doctor! Pentru mine sunteți un om sfânt,
Sunteți ne'ntrecut în cunoașteri, și-n practică fără egal.
Ce să spun? Sunteți un magnific, sunteți un fenomenal..."
Și-aceasta cascadă de vorbe o-ncheia cu formula lui tip:
"... ăăă, știți... dacă sufăr vreo boală, eu, de, nu vă contrazic.
Dumneavoastră îmi știți slăbiciunea, că e vreme de când mă tratați.
Am venit să-mi cer iertăciune și-o rețetă mai bună să-mi dați".
Medicul, luând pixul în mână ca să scrie rețeta dorită,
Întreba pe nea Ion ca să știe în ce parte-i durerea simțită.
Dar nea Ion o ținea una întruna: "Să trăiți, că de când mă tratați,
Dumneavoastră știți toate-așa bine! O rețetă vă rog deci să-mi dați".
Răsucindu-se-apoi pe călcâie, fără alte cuvinte în plus,
Se-ntorcea nea Ion iar acasă, tot în starea în care s-a dus.
Și-a murit în curând, căci microbul se cere tratat, nu iertat. Dar să nu-l judecăm cu grăbire, ca pe-un om foarte necugetat.
Căci atunci când eu și când tu nu spunem la Domnul păcatul,
Ci zicem: "Ai milă, ai milă!" și-apoi facem altul și altul;
Atuncea când tu și când eu ne ducem la ruga cea dreaptă,
Dar nu ascultăm când Cuvântul ne mustră umblarea deșartă,
Ci cerem, strigăm, plângem tare, apoi ne sculăm și plecăm,
Suntem noi mai buni ca nea Ion, pe care vrem să-l judecăm? Mai sunt unii cari se roagă: "Doamne, n-am pentru sărmani,
Că Tu știi că niciodată omul nu-i sătul de bani!"
O astfel de rugăciune Domnul nu ascultă-n veac
Și-i numește "răi" pe-aceia care-astfel de cereri fac.
Căci versetul din Proverbe ne învață mai întâi
Să mărturisim păcatul, pronunțând numele lui,
Și să nu zic: "Doamne, omul este nesătul de ban",
Ci să zic: "Eu, Doamne, eu sunt un lacom și-un șnapan;
Căci prin grija Ta, Isuse, am acum câștig mărit.
Dar în loc să-Ți dau și Ție, și mai rău m-am calicit.
Și-apoi recunosc, Isuse, că din pungă niciodată
N-am dus lipsă de bănuții dați de văduva săracă.
Doamne, nu mai am nimica prin ce să mă justific;
Deci îmi recunosc păcatul: sunt un rău și un zgârcit!"
Dup-această cercetare, te învață Domnul Sfântul
Să-ți îndrepți mersul în viață, după cum ți-a fost cuvântul.
Deci de cum ajungi acasă, scoate-ți cecul tău cu bani
Și pe loc dă jumătate la săraci și la orfani.
Dacă nu faci pașii-aceștia, cum cartea Proverbe-nvață,
Îndurările și mila nu te-ajung în veci vreodată. Tu, acel din starea asta n-ai nădejdi de fericire,
Căci aceasta se plătește numai cu mărturisire.
C-am citit noi în Proverbe: cine își spune păcatul
Și apoi îl părăsește, ca să nu mai facă altul,
Acela găsește mila, îndurări și propășire.
Deci trebui' să ai curajul să faci o mărturisire.
Zi-i păcatului pe nume, zi-i: "O, Doamne, sufăr tare
Să văd toată ziulica numai lucruri pieritoare.
Îmi pierd timpul cu programe de pe la televizor,
Și când intru în ispită, Doamne, cum să mai am spor?
Tu-ai zis, Doamne, în Cartea Sfântă, că-i ferice de-acel care
Cugetă la Legea Ta, nu stă la televizoare.
Nu mă uit la lucruri rele, dar pentru că sunt de jos
Nu-mi hrănește cu nimica firea nouă din Hristos;
Și-astfel omul nou din mine este slab, neputincios,
Cel vechi însă e puternic, că-i tot dau cele de jos.
Am pierdut atâta vreme urmărind în săpături
Cum găsesc arheologii pe Hristosul din Scripturi.
Dar când a venit ispita, ce putea să-mi folosească
O descoperire care este numai pământească?
Legea Ta este Scriptura, dar în loc s-o meditez,
Îmi plac tot documentare zilnic să vizionez".
|
Module dinamice