Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 și Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o folosești,
Nu poți-nainta către ceruri și nici milă n-ai să găsești.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am știut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu știam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aștepți.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primești
Pe-o cale aparte de rugă și-anume: să te înjosești
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ți mărturisești.

Am stat cu doi soți pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soția voia să conducă, bărbatul zicea: "Șef sunt eu".
Făcea lucruri rele soția, mâhnindu-l pe soț ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie și scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierți. Te iubesc, ești un scump, te-am pupat."
Și-apoi se ducea liniștită duminica la adunare,
Ca lunea să-și ia de la capăt păcatul cu nerușinare.
Nu i-a păsat niciodată, dacă a iertat-o bărbatul,
Că-n mintea ei cea blestemată refuza să-și cunoască păcatul.
Și-apoi de, cum strigi în pădure, același răspuns îl primești;
Și-aceea ce faci pentru alții, tot cu-aia și tu te hrănești.
Pe când bea și ea din amarul ce soțului ei îi făcea,
S-o vezi cum plângea-n adunare că soțul îi e cruce grea.
S-au scurs ani mulțime de-atuncea și soții aceia-au murit,
Dar viața pe care-au trăit-o ne e un exemplu vădit
A vieții pe care și noi, mireasă în duh lui Hristos,
Adesea trăim pe pământ, în trecerea noastră-aici jos.
Alergăm săptămâna întreagă după pofte, pământ și avere,
Și-apoi plângem la rugăciune că viața e chin și durere.
Și-atuncea când Domnul încearcă să-arate în noi vreun păcat,
Ca să ne-ntoarcă la calea pe care și El a umblat,
Rostim vorba ceea vicleană: "Isuse, de-mi știi Tu păcate,
Ceva-n săptămâna trecută, mă iartă, căci Tu știi pe toate!"
Închipuie-ți scena aceasta: nea Ion, om bolnav de ficat,
Se ducea des să-l vadă un doctor. Dar ce crezi? Omu-acesta ciudat!
Se ducea, deschidea cabinetul și plecând capul până-n pământ,
Începea: "Să trăiți, domnu' doctor! Pentru mine sunteți un om sfânt,
Sunteți ne'ntrecut în cunoașteri, și-n practică fără egal.
Ce să spun? Sunteți un magnific, sunteți un fenomenal..."
Și-aceasta cascadă de vorbe o-ncheia cu formula lui tip:
"... ăăă, știți... dacă sufăr vreo boală, eu, de, nu vă contrazic.
Dumneavoastră îmi știți slăbiciunea, că e vreme de când mă tratați.
Am venit să-mi cer iertăciune și-o rețetă mai bună să-mi dați".
Medicul, luând pixul în mână ca să scrie rețeta dorită,
Întreba pe nea Ion ca să știe în ce parte-i durerea simțită.
Dar nea Ion o ținea una întruna: "Să trăiți, că de când mă tratați,
Dumneavoastră știți toate-așa bine! O rețetă vă rog deci să-mi dați".
Răsucindu-se-apoi pe călcâie, fără alte cuvinte în plus,
Se-ntorcea nea Ion iar acasă, tot în starea în care s-a dus.
Și-a murit în curând, căci microbul se cere tratat, nu iertat.

Dar să nu-l judecăm cu grăbire, ca pe-un om foarte necugetat.
Căci atunci când eu și când tu nu spunem la Domnul păcatul,
Ci zicem: "Ai milă, ai milă!" și-apoi facem altul și altul;
Atuncea când tu și când eu ne ducem la ruga cea dreaptă,
Dar nu ascultăm când Cuvântul ne mustră umblarea deșartă,
Ci cerem, strigăm, plângem tare, apoi ne sculăm și plecăm,
Suntem noi mai buni ca nea Ion, pe care vrem să-l judecăm?

Haide-acuma, dragă suflet, din această prezentare,
Să-i prindem învățătura și practică aplicare.
Când te pleci la rugăciune și ceri să fii curățit,
Primești numai pentru-atâtea câte ai mărturisit.
Deci, când viața ți-este plină de-alergare după-avere,
Oprește din rugăciune; ăsta nu e timp de-a cere.
Căci versetul din Proverbe spune să mărturisești,
Nu să dai drumul la gură și să tot bolborosești.
Iar după mărturisire, spune tot acest verset,
Părăsește-ți alergarea și vino pe drumul drept.

Mai sunt unii cari se roagă: "Doamne, n-am pentru sărmani,
Că Tu știi că niciodată omul nu-i sătul de bani!"
O astfel de rugăciune Domnul nu ascultă-n veac
Și-i numește "răi" pe-aceia care-astfel de cereri fac.
Căci versetul din Proverbe ne învață mai întâi
Să mărturisim păcatul, pronunțând numele lui,
Și să nu zic: "Doamne, omul este nesătul de ban",
Ci să zic: "Eu, Doamne, eu sunt un lacom și-un șnapan;
Căci prin grija Ta, Isuse, am acum câștig mărit.
Dar în loc să-Ți dau și Ție, și mai rău m-am calicit.
Și-apoi recunosc, Isuse, că din pungă niciodată
N-am dus lipsă de bănuții dați de văduva săracă.
Doamne, nu mai am nimica prin ce să mă justific;
Deci îmi recunosc păcatul: sunt un rău și un zgârcit!"
Dup-această cercetare, te învață Domnul Sfântul
Să-ți îndrepți mersul în viață, după cum ți-a fost cuvântul.
Deci de cum ajungi acasă, scoate-ți cecul tău cu bani
Și pe loc dă jumătate la săraci și la orfani.
Dacă nu faci pașii-aceștia, cum cartea Proverbe-nvață,
Îndurările și mila nu te-ajung în veci vreodată.

Apoi se mai roagă unii: "Doamne, sunt neputincios,
Nu pot să mă rabd ispitei, imediat mă pune jos".
Dar după ce-a zis acestea, se scoală din rugăciune
Și se duce iar la troaca roșcovelor pentru lume.

Tu, acel din starea asta n-ai nădejdi de fericire,
Căci aceasta se plătește numai cu mărturisire.
C-am citit noi în Proverbe: cine își spune păcatul
Și apoi îl părăsește, ca să nu mai facă altul,
Acela găsește mila, îndurări și propășire.
Deci trebui' să ai curajul să faci o mărturisire.
Zi-i păcatului pe nume, zi-i: "O, Doamne, sufăr tare
Să văd toată ziulica numai lucruri pieritoare.
Îmi pierd timpul cu programe de pe la televizor,
Și când intru în ispită, Doamne, cum să mai am spor?
Tu-ai zis, Doamne, în Cartea Sfântă, că-i ferice de-acel care
Cugetă la Legea Ta, nu stă la televizoare.
Nu mă uit la lucruri rele, dar pentru că sunt de jos
Nu-mi hrănește cu nimica firea nouă din Hristos;
Și-astfel omul nou din mine este slab, neputincios,
Cel vechi însă e puternic, că-i tot dau cele de jos.
Am pierdut atâta vreme urmărind în săpături
Cum găsesc arheologii pe Hristosul din Scripturi.
Dar când a venit ispita, ce putea să-mi folosească
O descoperire care este numai pământească?
Legea Ta este Scriptura, dar în loc s-o meditez,
Îmi plac tot documentare zilnic să vizionez".

Și la o astfel de mărturisire, după cum chiar Scriptura poruncește,
Aduci și părăsirea în umblare a stării care viața nouă îți slăbește.
Căci dacă nu-ncetezi cu practicile-acelea, mărturisirea nu-ți va folosi deloc,
Căci ce folos să strigi că-ți arde mâna, când tu o ții cu îndărătnicie-n foc?

Și oricât de multe pricim ar mai fi de discutat,
Toate-și află rezolvarea în versetul enunțat.

Vreau acum în încheiere să expun în rezumat
Cele trei principii care din Scriptură le-am aflat:
Dacă vrei să capeți mila care-o ceri în rugăciune,
Nu-i destul să plângi întruna, numai: "Doamne, iertăciune!",
Ci-n genunchi, pe cum te afli, respecți cele trei principii:
Unul: faci mărturisire; doi: de tine, nu de alții;
Iar al treilea din principii își găsește-ndeplinire
În a părăsi-n mod practic ce-ai spus la mărturisire.

Cine-ncalcă-aceste reguli, stabilite de Isus,
Nu va-nainta pe calea care merge drept în sus.
Cine însă le respectă și le-acordă grijă mare,
Află milă de la Domnul și o veșnică-ndurare. Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Valdi Herman. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook