O poveste mult prea tristă
E iarnă.
De sus,
continuă să cearnă.
În miez de noapte,
când n-auzi șoapte,
vezi rătăcind pe stradă,
înotând prin zăpadă,
prin vânt și prin ger,
un om stingher.
Oare ce-l mână de-acasă
pe așa vreme geroasă?
Foamea.
Lihnit de foame,
cu disperare,
prin tomberoane
caută mâncare.
Nimic nu găsește.
Șade ce șade,
iar scotocește.
Obosit, se oprește.
Lângă tomberoane
omul adoarme.
Nu-i mai e foame.
Până-n dimineață,
bocnă îngheață.
Prefăcut în stană,
printre stricăciuni,
el devine hrană
la sălbăticiuni.
|
Module dinamice