O poveste mult prea tristă
E iarnă.
De sus,
continuă să cearnă.
În miez de noapte,
când n-auzi șoapte,
vezi rătăcind pe stradă,
înotând prin zăpadă,
prin vânt și prin ger,
un om stingher.
Oare ce-l mână de-acasă
pe așa vreme geroasă?
Foamea.
Lihnit de foame,
cu disperare,
prin tomberoane
caută mâncare.
Nimic nu găsește.
Șade ce șade,
iar scotocește.
Obosit, se oprește.
Lângă tomberoane
omul adoarme.
Nu-i mai e foame.
Până-n dimineață,
bocnă îngheață.
Prefăcut în stană,
printre stricăciuni,
el devine hrană
la sălbăticiuni.
poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre înot
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre somn
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre iarnă
- poezii despre gheață
- poezii despre devenire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.