Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
De asemenea, se pot provoca lapsusuri de limbaj, așa zicând, prin sugestie. Există, în legătură cu aceasta, o anecdotă: un actor novice este într-o zi distribuit în piesa "Fecioara din Orleans", în importantul rol care constă în a-i anunța regelui că conetabilul își predă sabia (Schwert). Ori, în timpul repetiției, unul dintre figuranți s-a amuzat suflându-i actorului timid, în locul textului exact, următoarele: "Confortabilul își predă calul." (Pferd). Și s-a întâmplat ca această glumă proastă să-și atingă ținta; nefericitul actor a debutat realmente, în cursul unei reprezentații, prin fraza astfel modificată și aceasta în ciuda avertizărilor pe care le-a primit în legătură cu aceasta sau poate tocmai din cauza acestor avertizări.
Sigmund Freud
în
Introducere în psihanaliză
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice