vlaguit

Nopţi întregi de nesomn se scurg ca o clipă, scăldate într-o bucurie şi o fericire de nesecat, iar când zorile trandafirii îşi trimit primele raze, revărsându-se în odaia sumbră şi învăluind-o cu draperii fantastice de lumină îndoielnică, cum se întâmplă la noi la Petersburg, visătorul nostru vlăguit, stors de puteri, se aruncă în pat şi adoarme în voia spiritului său bolnav, zguduit de extaz, cu un fel de durere copleşitor de dulce în inimă.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumim

alegoric o pungă pe care
cineva ne-a mulţumit că
am cumpărat de la ei
se înfăşoară peste Visul
unui mare poet postdecembrist
pentru că sunt doar două generaţii
cea uitată şi aia nevăzută
două negeneraţii care ne mulţumesc
că am citit de la ei
lăsându-l vlăguit în anonimat
un fel de ţăran global
o himeră născută din libertatea de
a nu vorbi
libertatea de a uita puşca
libertatea de după supraveţuire...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător...

Suflet de aur însetat de cerneală,
Trecând singur codrii de aramă,
Vlăguit de tăcere...
Umblând după stele...
Lacrima cade a lunii semeţe,
O veşnica viaţă, singură, rece...
Călător prin noapte cu inimă sălcie,
Iubind fără ca stelele să ştie...
Însetat de lacrime de aştri,
O viaţă se scurge, alta se naşte...
Gândul îmi plânge, suspinul mă trezeşte,
Viaţa curge, nimic n-o opreşte.

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în "al"

Cu voi sunt un sentimental
şi vă-nţeleg că-n acest hal
beţi fără bani, omagial!
E al meu gândul din pocal
ce dă târcol - fapt epocal -
transmis în stih transcendental
de mentor vlăguit verbal
ce-ar vrea să fie genial!
Ar fi mult mai raţional
să acceptaţi un sfat banal:
acasă haidem, că-i scandal,
ne-aşteaptă vorbe fără voal!
Eu, sincer spun că fi-voi pal:
nevastă-mea e tribunal!

sonet epigramatic de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În simţ

În simţ aud,
Că vrei să vi la mine,
Să-mi spui că mă iubeşti
Nespus pe buze şi sprâncene.
Ascult tăcut ce ai de zis,
Sunt numai ochi
Şi alte simţuri.
Acum mă simt mai obosit,
Lovit de logoreea-n bliţuri,
Mai horcăi secunde nesperate,
Dar ce folos că simt
Mirosul tău suav.
În văzul lumii,
Eu am uitat de ea,
Te-am sărutat,
Mai lung ca altă dată,
Sunt vlăguit, de tine, sper.

poezie de Dragoş Nonciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pândă

[Devoratorul nocturn]

Noaptea,
am rămas la pândă.
Trupul vlăguit,
caută salvarea.
După un stejar bătrân,
acolo am
zărit trupul tău gol
devorat în noapte,
ce tânjea după
Sufletul meu Pierdut...
Devoratorul Nopţii – nu iartă,
voia preţ pentru farmecul tău,
apoi ne-a privit,
ne-a bănuit de iubire
adevărată.
Privea insistent

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Bozga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salată

dacă ar fi să pleci
din franţa gândirii
departe de germania albită
acolo în polonia suferinţei
şi peste zări&mări
ai putea oare(?) să calci
în bucuria europeanului
vlăguit de liniştea
unor oameni neştiutori
departe de lăncii
sau cavaleri închipuiţi
ca Sancho
şi scutierul său Don
privind din Catalunia
către cer chemând Columb-ul
global al spiritului cavaleresc
al dreptăţii

Scena a doua nu se mai joacă
cortina s-a înţepenit

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcă gerul

Muşcă gerul ca un flămând rechin
Din trupu-mi vlăguit de bătrâneţe
Şi nepoftiţii musafiri aşteapt' ospeţe
De va fi terminat al meu lung chin.

Grăbeşte-mi, Doamne, trecerea-n nefiinţă
Sunt dornic de-a gusta din veşnicul repaos
Căci, iată, şi lumeasca viaţă-i haos,
Iar a trăi înseamnă suferinţă.

Ascultă-mi, Doamne, rugile fierbinţi
Acum când nici că sunt întreg la fire
Nu mă lăsa să-mi ies din minţi...

Aştept sfârşitul ca pe-o izbăvire
De singurătăţi şi suferinţi...
Şi preotul l-aştept cu-a lui cetire!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta iubirii

Cerberul marilor vise cere un coşmar tribut
Şi la ceas de Lună plină ne trimite la-nceput,
Să-ntrebăm dac-avem voie bucurie să trăim,
Dacă ne e scris în stele să-ndrăznim să ne iubim.

Drumu-i lung, anevoios, şerpuieşte prin pustiu,
Printre spini otrăvitori ce omoară tot ce-i viu.
Dar credinţa nu îi lasă să ne rupă firul vieţii
Şi când Soarele răsare, dăm bineţe dimineţii.

Vlăguit de nedormire, cerberul ne împlineşte
Visul nostru de IUBIRE şi coşmarul îşi opreşte.
Îl ascunde-ntr-o sticluţă şi-l îneacă în venin,
Ne zâmbeşte şi adoarme fericit că NE IUBIM...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie Răstignitul se înălţa enorm, pe crucea cu trunchiul traversat, în chip de braţe, de o creangă cu resturi de scoarţă şi care sub greutatea trupului se îndoia ca un arc... Deasupra cadavrului martirizat, capul apărea framantat şi enorm; încins cu o coroană încâlcită de spini, atârna vlăguit, iar în ochiul stins, abia întredeschis, mai licărea o privire chinuită şi înfricoşată; faţa era tumefiată, fruntea năruită, obrajii traşi; toate trasăturile căzute plângeau, în timp ce gura deschisă râdea schimonosită de atroce contracţii tetanice. Supliciul fusese cumplit; agonia îi îngrozise, punându-i pe fugă, până şi pe călăi.

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!