singularitate

Ex nihilo

Fenomen transcendental
Ipotetic sau metafizic
Insolit peste măsură
Cu aspect exhaustiv
Mai înainte de timp
De materie şi spaţiu
Atunci când infinitul
Din proprie iniţiativă
Pe un trend intensiv
S-a comprimat enorm
În propriul sistem
Asimptotic în structură
Devenind singularitate
Dincolo de simţiri
Departe de percepţii
Anevoios de tradus
Şi mai greu de definit
Simptomatic de neînţeles
Născând prin explozie
Posibil cu har divin

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (6 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuri inocente

Vino! Te-aştept să vii încet
în taina nopţii să te cert
şi-apoi în frământări să-ţi iert
păcatul dulce desuet.

Vino! Şi fii obraznică,
convinge-mă că n-ai plecat,
lăsându-mă înceţoşat
în starea cea năvalnică.

Vino! Te aştept lunatic,
nopţile-s obositoare
şi-n lumini pâlpâitoare
amintiri şi-un gând angelic.

Frică-mi e de întuneric
şi de singularitate,
mi-ar fi o necesitate
liniştea să-ţi strâng feeric.

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că toate monadele umane sunt individuaţii ale aceleiaşi substanţe "adamice", ele sunt mădulare ale aceluiaşi corpus mysticum. Există o solidaritate transcendentală a umanităţii. Consubstanţialitatea monadologică este holistică: toţi se conţin pe toţi. În virtutea unităţii de esenţă a umanului, eu îi conţin pe toţi, toţi mă conţin pe mine. Nu există separabilitate în marele organism "macroantropic" a cărui lege este fraternitatea. Această solidaritate mistică explică universalitatea păcatului primordial şi persistenţa lui fenomenologică. La acest nivel, nu mai există singularitate pură, nu mai există nominalismul monadologic al individului excepţional. La fel cum gemenii com-pătimesc printr-o stranie osmoză energetică, toţi oamenii resimt solidar, dar pe niveluri adânci inactuale, simbioza parazitară cu răul, şi episoadele lui acute la nivel individual care se propagă intersubiectiv.

Vlad Mureşan în revista Idei în dialog, an IV, nr. 2 (41), "Crimă şi pedeapsă. O interpretare arhitectonică"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

[...] Citeşte tot

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singularitate

... de m-aş întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparţine
şi doar apoi şi trup mi-aş duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aş şti înainte tot ce intervine
şi aş răspunde vajnic "am ştiut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aş fi fost mai şti, oştean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaş aş fi fost la Canae
-c-obârşiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată şi nici car
şi ţara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoţie, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
şi nu ştiu cine-mi dă nici gust de răzbunare

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!