Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Valer Popean

Hibernarea din cuvinte

S-a scuturat de iarnă vântul
Câmpiile au înghețat,
Iar munții-au înghițit pământul
Când marea-n ceruri s-a-nălțat,

Și satul parcă-ncet dispare
Oceanul alb l-a înghițit,
Doar fumul urcă pe cărare
Peste cuvântul amorțit,

Pădurile trosnesc întruna
Spre stâncă vreascuri rătăcesc,
În toiul nopții piere Luna
Doar ielele mai dănțuiesc,

Se lasă frigul prin cuvinte
Când slovele se pierd prin gând,
Dar vorbele ți-aduc aminte
Că iarna trece tremurând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Valer Popean

Vestind Cuvântul

Colindă sufletul în șoaptă
Prin satul înghețat de frig
Și în miros de pâine coaptă
A nașterii durere strig,

Și casele intră-n colindă
Uitând parcă de rostul lor,
Prin fumul coșului să prindă
Din veșnicia fulgilor,

Totul se-mbracă în lumină
Și stâna ce desparte zări
Se urcă-ncet în rădăcină,
Devine far prin depărtări,

Când colindăm întreg pământul
Vestindu-i Nașterea mereu,
Vestim că s-a născut Cuvântul
Ce va spăla păcatul greu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Laurean

Se scuturau zăpezile

Se scuturau zăpezile prin crânguri
Când noaptea-nspre lumină galopa,
Pe dealuri norii coborau prin grinduri
Și frigul taina nopții estompa,

Doar vântu-și flutura prin nori marama,
Pădurea-ncremenea în cerc de foc
Când ielele în noapte-și cântau drama
Iar stelele plângeau de nenoroc,

Din soarele căzut în întuneric
Când rădăcinile urcau spre cer,
Se ridicau într-un discurs homeric
Cuvintele-nghețate-n groaznic ger,

Iar peste-oceanul alb, prins în lumină
Cocoșii au cântat... parcă demult,
Vestind cuvântul care o să vină
Să reașeze-al timpului tumult,

Se scuturau zăpezile pe dealuri
Uitându-și rostul lor în stânci pătruns,
Semințe răsăreau drept idealuri
Și se urcau în sufletul ascuns.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Iarna...

Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...

Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...

Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Gândurile nopții

Să nu aștepți durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Și printre felinare-ascunse-n noapte
Pășind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre șoapte
Rămase-n nopțile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile își plâng trecutul lor
Și peste timpuri lumii vor să țipe
Doar, doar vor trece-n viață mai ușor,

Când așteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să lași doar amintirile să plângă
Și frunzele să te-nsoțească-n zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru și plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ți-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Și-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Neliniști m-apasă și griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărțile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu își visează pereche,
iar gândul te poartă spre țărmuri dorite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Când ninge pe gânduri...

Când ninge pe gânduri, departe-i furtuna,
E pace în steaua ce nu se dezminte
Și ninge pe soare, și ninge întruna,
Iar albul îngheață-n puține cuvinte.

Mulțimea de drumuri împarte ninsoare,
Copacii feerici, din munți, dau binețe
Pe buze-ntrebări, nu știam ce-o fi, oare,
Cu aripa nopții pe căi îndrăznețe.

Zăpezi liniștite, tablouri, ca-n basme,
Prin fulgii albaștri, nu-i strop de durere,
Fug relele-n cârduri, cu ele, fantasme,
Și toate se-ngână cu-n punct de vedere.

Cortegiul de iarnă alunecă-n fraze,
Doar rugile zboară spre ceruri înalte,
În slalom de vise, formându-și noi oaze,
Popasuri în stații și treceri prin halte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu știu dacă te mai iubesc
nici nu știu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt și pădure și izvor dar și tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu știu unde mai sunt cine sunt eu
știu totuși că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad și cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înțeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat așa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă și în suflet
în loc să stea afară și să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Temeiuri

când îmbrățișezi infinitul,
îl răstignești pe o coloană brâncușiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
și pleacă să plimbi ielele până-n asfințit,
când iubești o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoști, mergi, chiar fără să știi,
prin templul cunoașterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăcești, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te și întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viață
și pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieții,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poți rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viața la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înțelesurile și temeiurile ei.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Margini de suflet

La margini de suflet aștept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să sară din inimi scântei,

Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,

La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,

Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Tiger

Vis de iarnă

Când totul e alb și cenușă,
Iar soarele-n doliu plutește,
Doar iarna – eterna mătuș㠖
Din colțul de gheață privește.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câțiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp și uitare,
Își cerne ecoul în unde,
Din văi și poteci solitare.

E liniște iar și e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu știu de ce, care sau cine
Pașii prin stele i-afundă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.

Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.

Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.

Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Lui Eminescu

Când veșnicia-ncet coboară
Sub teiul sfânt ce-l ocrotești,
Lumina ta ne înfioară
Și călăuză-n timp ne ești

Și dintre frunze ruginite
Când stelele lucesc ușor,
Răsar cuvinte amorțite
Să împlinească al tău dor,

Ai fost o lacrimă prin stele
Cu-al tău cuvânt vizionar
Și locul tău este cu ele
La mii de ani de-acest hotar,

A ta poveste e cuvântul
Pătruns în spațiul necuprins
Precum o stea ce-nfruntă vântul
Ai strălucit și ai învins.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluțe albe
se aștern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece și ușoară
privește spre mine din neant
ridicând brațele spre cer
poartă parfumul dimineții
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicatețea sa magică
și îmbrățișarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopții
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători și luminoși
de o frumusețe neobișnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se așterne
ca un covor alb și nou.

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Lui Eminescu

Când veșnicia-ncet coboară
Sub teiul sfânt ce-l ocrotești,
Lumina ta ne înfioară
Și călăuză-n timp ne ești

Și dintre frunze ruginite
Când stelele lucesc ușor,
Răsar cuvinte amorțite
Să împlinească al tău dor,

Ai fost o lacrimă prin stele
Cu-al tău cuvânt vizionar
Și locul tău este cu ele
La mii de ani de-acest hotar,

A ta poveste e cuvântul
Pătruns în spațiul necuprins
Precum o stea ce-nfruntă vântul
Sub tei tu strălucești distins!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar iarna

culorile se șterg. viața dispare suspendată în neant
și-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
așa că viitorul ți-l alegi și pleci să-l găsești

amintirile se șterg, uitările se pierd în zăpadă
și doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
așă cum numai moartea mai știe să ți se strecoare în suflet

viața naște din iarnă și sfârșește în iarnă
alb și fără cicatrici apari lăsându-ți aripile la intrare
și la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neștiute

apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Amintiri de când eram mai tânar

Sunt buciumul care
răsună prelung
peste amintirile lăsate
dincolo de vreme,
Sunt roua dimineții
care o bei la izvor de timp,
când rătăcești prin
deltele stelare ale gândului,
Sunt tot ce vrei.
Te aștept în gând curat
ascuns sub un val
la țărm de mare,
să ne iubim până
la sfârșitul veacurilor.
Ca să mă recunoști,
am prins un crin alb
în colțul inimii mele,
Pe frunte am pus chipul
tău așa cum gândul meu
te știe dincolo de
timpul care s-a ascuns în noi.
Nu sunt stăpânul timpului,
dar te invit să fii
roua dimineților mele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Iarna-mireasa mea bolnavă

Mi-aduc aminte de copilărie:
Ce alb ningea un suflet incolor!
Astăzi numesc idiosincrasie
nu eram, de boli, înghițitor.

Alb, îmi aduc aminte de iubire:
Nici nu spuneam că sunt îndrăgostit,
Cu toate că vorbeam cu-ntreaga fire
Despre medicamentul înghițit.

Și-acum, când povestesc la lumea toată
Cum ninge alb un suflet colorat,
Mă simt o sanie abandonată
De un copil pe care l-a uitat.

Și-n fața morții albe regret, bolnav cernit,
nu-s medicament și nu pot să mă-nghit.

poezie de din Suflet la troc (7 decembrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag și alb covor.

Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu... colindători pe la ferești....

poezie de (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniște

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E liniște și-i bine.
Nici pescărușii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Și sub bolta înstelată.

O linște adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu lovește-n stâncă...
S-a astâmpărat și vântul.

Doar astrul nopții luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veșnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Valer Popean

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduților de prin Ardeal,

Era doar noapte și-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopții-o alunga,

Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Și clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook