Toamna
Par casele palate sub vraja inserarii
Si norii le mangaie cu palme de sofran,
Si nu-i mai larg si pasnic nici insusi cerul marii
Decat acest cer vesnic si-adanc, de Baragan.
Isi salta rosii tuiuri in vanturi papusoii
Miscand sub adiere apripa de strujeni;
Tragand la care pline merg lung pe drumuri boii
Pe langa negre garduri mancate de licheni.
Cresc focuri mari de frunze cu scanteieri usoare
Spre luna incruntata, lipsita de un sfert,
Iar vantul poarta-n trambe miresme-mbietoare
De lapte proaspat muls si proaspat fiert.
Albastru cer de seara se despleteste-n sara
Si bumbi de stele rosii la geamuri se aprind
Ograzile arata cu toate in afara
Belsugul lor tacut ce il cuprind.
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de Bogdan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre seară
- poezii despre palate
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- poezii despre lactate
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.