Prinos
Cum urcă spre seară poteca surori,
Mame, copii și nepoți,
Tăcuți pelerini cu brațe de flori,
În demnă-acalmie cu toți!...
Și iată cum umblă pe deal o mătușă
Cu greu, târând pașii domol,
C-o greblă și flori într-o găletușă,
Să dea ritualul obol.
Se-adună-n cinstire cei vii laolaltă,
Popas fac în vechi cimitir,
S-aducă prinos celor scumpi ce odată
Sorbeau din al vieții potir;
Cu grijă, când scormone lutul cu sapa,
Mormântul cel drag prospătând,
Pătrunde o boare odată cu apa-
Susur pe cei duși adorând.
Și parcă și albele flori crizanteme
--Miraj de parfum și culori--
În câmp ireal de parfum prind să-i cheme,
Clepsidra măsoară fiori...
Din ceruri, o rază divină tresare
Și-o lacrimă scapă spre cruci;
Sublimă e taina ființei ce moare
Lăsând moștenire prin prunci!
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Brevi finietur... (2000)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.