Celular
E drept că azi e necesar
Ca fiecare,-n orice loc,
La lucru,-n gară, la talcioc,
De e șomer, milionar,
Aiurea chiar, fără vreun scop,
În China, Peru sau Maroc,
Să aibe-un celular,
Fi'n'că știința ne-a adus
În ritmul ce evoluăm
Acolo-ncât nu ne mirăm,
Din răsărit până-n apus,
Chiar de plătim de ne uscăm,
Cu Polul Nord să discutăm
Și chiar un pic mai sus...
Că, frunzărind ziaru' local,
Găsesc... să-l ierte Dumnezeu (!)
Pe cel mai bun amic al meu
Cel doar văzui marți, la Predeal...
Băiat cu frică, nu ateu,
A sucombat instantaneu
Joi seara,-n mod banal,
Dar cât citeam, în paralel,
Mă duc la telefon, grăbit,
Fi'n'că suna ca un tâmpit...
Cine era?! Chiar el, Costel,
Să mă întrebe de-am citit
În ziarul proaspăt tipărit
Ce scrie despre el,
C-am fost atâta de șocat
De vocea lui la celular,
Că în acel grozav coșmar,
Știind că este decedat,
Uitai să îl întreb măcar
De unde a sunat.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.