Când tac privighetori

Adio-mi spui şi lacrima în gene
Se-opreşte-ncet în capăt de cărare,
E drum fără de-ntors, sfâşietoare-i
Iubirea cea oprită prea devreme.

Sfârşitul unui început. Otrava şi durerea
Amorului tăiat din rădăcină,
Trecutul e nimic, tristeţe-i ce-o să vină
Cuvintelor frumoase, le va urma tăcerea!

A fost poveste şi iată se sfârşeşte
Şi prinţul şi prinţesa s-au rătăcit pe drum,
Se-mbată noaptea de-a teilor parfum
E clipa despărţirii venită fără veste.

De-atâta plâns şi lacrimi şi oftat,
Privighetoare-n crâng, să cânte a-ncetat!

poezie de Florica Iacob (29 mai 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Votează! | Copiază!