Ție
Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape?
Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncape,
ce deodată mi-o deschizi sub pleoape -
sau drumul laolaltă, suitor?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind - o, nu te teme! -
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.