Stăpână și străină...
Stăpână salcie îmi spune,
De-ai adunat în ochii tăi
Toți nuferii pictați pe lume,
Oare azi ce-ai făcut cu ei?
Mi-ai dat cândva și mie unul,
L-am așezat pe infinit,
I-am pus un nume cum niciunul
N-a fost atât de mult iubit!
E-adevărat că într-o noapte
A vrut să vină să mi-l ia
O stea ce dănțuia în șoapte
Chiar peste-mpărăția ta?
Tu frământai tăceri cu sete,
Privirile-ți urcau spre cer
Iar steau-avea ca să îmbete
Tot universul de mister.
Eram plecată-n miazănoapte,
Aveam o cină de trecut,
Prea bună salcie, se poate
Să spui că nu m-ai cunoscut?
În tine-am pus nectar și miere,
Din scorburi mi-am făcut brățări,
Le-am prins în suflet cu plăcere
De ce îmi ceri și alte dări?
Tu știi c-am stat în sfori legată
Tot căutând în gând ceva?
Speram să plece steaua-ndată
Dar tot mai sus ea strălucea...
Nmic sub soare nu e sigur,
Mi-am zis, cu gândul în ecou,
Dar deodat-un nufăr singur
Se arătă pe chipul meu.
Avea în ochi o zi senină
Iar albul plin de-nțepături,
Străină salcie, porți vină
C-am ciugulit fărâmături...
Dar știi, pe nufărul din mine
Stă scris cu litere de jar:
Nu vei găsi între ruine
Lumina din al vieții far!
poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.