Scrisoarea de bună învăţătură a secretarului Sancho

Azi, când ipotecate-s castelele din Spanii
Şi în harnaşamente iama au dat guzganii,
Pe calul de gimnastici urci ca pe-o Rosinantă,
Spre-a ţine-o cuvântare clar abracadabrantă:
Anunţi solemn studenţii practicanţi în spitalul
De boli nervoase cum că pleci să le-aduci Graalul.
Mai bine intră iute, cât încă n-ai lumbago,
Agent de matrimonii la marea firmă "Iago";
O lăcătuşerie, ceva, cât se mai poate
Să faci dubluri de chei la centuri de castitate,
Sau, cum eşti bun de gură, lasă pe vr'unul lefter
Printr-un contract feroce pentru produse "Zepter".
Mişcă-te, vezi cum pleacă la turci în cruciadă
Copile ce-n axile pot abia puf să-şi vadă;
Deschizi vulcanizare, mai apoi, moto-velo,
Să poţi sări din birja cu cai într-un Cielo,
În zona de curbură a dreptelor aspiraţii
Din contorsionişti vor sări aristocraţii,
Ciornele vrac le lasă în funduri de valiză,
Tristeţea-i mult prea mare s-o iei în antrepriză,
Nu mai sări pârleazul, eşti chiar în vârful lesii,
Ce carieră are un broker de depresii?
Păstrează-ţi la-ntuneric sticleţii sub scufie,
Că nu mai face nimeni infarct la poezie.

De ţii să scrii, compune vorbe pentru manele,
Vei fi tratat cu whisky şi sume frumuşele.
Când utopişti pragmatici schimbă, din mers, cadenţa
Şi urcă în balcoane, invocă providenţa,
Bătând de zor, cruci ample, palmând comisioane,
Sportivi şi plini de vervă ca jeturi de sifoane,
Nu folosi precepte de pe când Rex Arthur se
Cinstea la Masa Rondă, nu mai au preţ la burse.
Acum, când şi copiii pe internet se joacă
Şi pot, chiar fără iarba fiarelor, să desfacă
Ultrasecrete coduri, ameninţând Pentagonul,
Crezi că mai valorează ceva oximoronul?
Nu numai Dulcineea, dar nici Margot cea grasă
Nu au un fan şi n-ar mai avea succes de casă.
Nu e de-ajuns că viaţa este şi-aşa tehuie,
Mai trebuie văcarii să-ţi umple de cucuie
Devla cea asaltată de-nchipuiri bizare,
Vrei să te vezi cu poză-n jurnal pe la ferpare?
Şefu', de-o bună vreme suntem plecaţi de-acasă,
Aud cum răscoleşte-n lacăte-o chelăreasă
Şi vă boscorodeşte de cărţi şi de păcate.
Să ne întoarcem, cât nu sunt punţile surpate.
Voi face, vorbind singur, scurtă la amigdale,
Însă, oricât de mult aş ţine eu la matale,
Sloboade-mă din slujbă, consideră-mă prostu'
Nedemn să vieţuiască în anturajul Vostru.
Renunţ, de bună voie, la guvernatoratul
Promis, de care râde tot târgul şi tot natul,
Nu am să fac vorbire nici de restanta soldă-
Ştiu, la sleita-ţi pungă, că asta tot nasol dă.
Cât veţi citi acestea, creşte-ntre noi distanţa.
Al dumneavoastră, sincer devotat, Sancho Panza.

poezie de Emil Niculescu din Zona Zoster (2009)
Adăugat de Ica Ungureanu
Votează! | Copiază!