Venus Anadyomene
Dintr-un coșciug de tablă verzuie parcă iese,
Încet, din cada veche, un cap neghiob; îi vezi,
Sub negrele șuvițe scăldate în pomezi,
Cusururile, fără îndemânare drese.
Grăscior și sur, grumazul, și omoplații-apoi,
Și spatele, ce intră, ca iar să se ridice,
Și șalele rotunde, ce-și iau avânt, ai zice;
Osânza stă sub piele în netede, lungi foi.
Cam roșie i-e șira, și totul are parcă
Un iz urât; dar cel mai puternic se remarcă
Anume ciudățenii, de le privești cu lupa:
Un nume - Clara Venus - pe șale i-a-ncăput,
Și trupu-ntreg se mișcă și-și tot întinde crupa,
Hidos împodobită cu-o bubă pe șezut.
poezie clasică de Arthur Rimbaud din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
1 Cristyna [din public] a spus pe 3 martie 2010: |
| Imi place mult poezia. Foarte frumoasa. |