Înaintea ploii de vară
Deodată, verdelui din parc, ceva ușor,
anume nu știi ce, i-a fost răpit:
îl simți lângă ferestre, neauzit,
tot mai aproape. Nalt, stăruitor,
din crâng răsună zvon de pescărel:
de un Hierónymus parcă ți-ar aminti,
pe-atât de-aprins și singuratic zel,
urcă din cântul lui, ce nu-l va auzi
șuvoiul. Pereții cu tablourile lor
se-ndepărtează și ne părăsesc,
nu vor să ne audă, se feresc.
Tapete-ngălbenite oglindind
lumina de amurg șovăitor
în care ne temeam, copii fiind.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.