Cântec fără cuvinte

Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topeşte în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.

Priveşti vulturii care zboară
În cercuri largi peste munţi
Şi simţi cum toate alunecă
Din inima ta şi dispar.

Dar iată vine iarna şi din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Şi toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinţă-n jurul tău şi murmură.

Şi ca fluxul pe plajele galbene
Îţi creşte-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ţi pleci fruntea pe umărul lui.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!