Autoportret în timp
Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat - și cu chipul ciudaților zei
îngropați în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
sa fi pierit multe ziduri și oști, să fi căzut multe lanțuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârșit cu mine.
poezie clasică de A.E. Baconsky din Cadavre în vid (1969)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.