Porcii

Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.

În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.

Noiembre era luna tăierilor. Prin curţi,
Îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi.
Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă.

Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,
Curgea printre şezuturi osânza de la noadă...
Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor.

sonet de Emile Verhaeren, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!