Scăldătoarea unei cucoane românce

Şi o ţigancă fecioară, eghiptenească prăsilă,
Îngenuncheată îi ţine o oglindă de cristal;
Şi altă fecioară greacă pe cap părul îi anină,
Ţesut în subţiri cosiţe ca de horbote voal;

Şi o fecioară franceză înveleşte cu sfială
Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir,
Şi o româncă fecioară picioarele ei le spală
Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir;

Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare,
Presurând frunze de roză, varsă şi spirturi de flori,
În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare,
Şi privind a sale graţii se zâmbeşte uneori...

Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence,
În crevat trufaş se culcă sub şalurile subţiri;
Şi jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece
Cu spirturi de dânsa stoarse din crini şi din trandafiri.

Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare,
Fetele slobod perdele de un atlas argintiu,
Şi lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare,
Dar cucoana când adoarme la un consul au gândit...

poezie celebră de Alfred de Vigny (1834), traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!