* * *
- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat și tu, -
Nici duh languros de pseudoartă, nici de vopsele în vesel spațiu-atu!
Viața în troacă începu cu o graseiată umedă șoaptă,
Continuând cu molateca fumegare a lampii cu petrol, mioapă.
Undeva la vilă, apoi în hățiș silvan orecum întristat,
Dintr-o dată nu se știe de ce ea izbucni în pojar liliachiu-fluturat...
- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat și tu, -
Nici duh languros de artă, nici de vopsele în vesel spațiu-atu!
De aici încolo, prin sticle colorate, mijindu-mă, văd destul de ciudat:
Cerul, ca buzduganul, amenințător, pământul, ca un pleș, roșcat...
Mai încolo - încă nu-mi amintesc - mai departe-i ca un film, la ruptură:
Miroase puțin a smoală și, se pare, a putredă, poate că de pește, untură...
Nu, nu e migrenă, ci frigul de spațiu, de infinit asexuat simbolic,
Șuierat de tifon sfâșiat, plus de chitară bubuit carbolic.
poezie clasică de Osip Mandelștam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.