Baladă veselă cu morţi

Că morţii-mi sunt prieteni – bag de seamă,
Doar printre ei mă simt mai liniştit
În cimitir când intru-n prag de toamnă
Cu frunze moarte-mi strigă "bun-venit".

Salcâmii de pe gropi mi se înclină
Şi oţetarii-mi râd prietenos
Iar eu le spun că vreme o să vină
Când printre ei mă voi culca sfios.

Sub un salcâm, cam ostenit de vreme,
Bunica mea m-aşteaptă cu poveşti
Şi-mi spune că nu am de ce mă teme
Şi că despre cei vii aşteaptă veşti.

Cam plictisiţi, oftând lângă consoarte,
De-o vodcă beţivanilor li-e dor
Şi spun că setea-i supără în moarte,
Că beţi le-ar trece vremea mai uşor.

În colţ ferit, ca într-o suburbie,
Sinucigaşii stau cam supăraţi
Şi mormăiesc c-aşa le-a fost să fie –
Să fie şi bârfiţi şi blestemaţi.

Avarii, gospodari-s la grămadă...
Sunt furioşi că gropile-s prea mici
Şi-o ţin, aşa-ntr-o nesfârşită sfadă,
C-averea lor nu-şi are rostu-aici.

Doar cei săraci se odihnesc în pace...
Ei n-au avut nimica de pierdut
Şi-n tihnă fiecare-n groapa-i zace
Căci lumea celor vii prea I-a durut.

... De rug se coace zarea-n înserare
Când morţii, toţi, să plec îmi spun, duios;
M-or aştepta, aicea, cu răbdare
Şi loc de veci mi-or pregăti - frumos.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Votează! | Copiază!