Cânt
Timpul este infinit,
Avem timp să facem multe,
Mie îmi place să cant.
Cânt, dar cine să m-asculte?
Mă sufoc și mă frământ,
Pentru cel ce l-am iubit.
Timpul este stăpân,
Aici și acum e prezent,
Alături de faptă și gând.
Gând curat și atent,
Purificat e plâgând,
Și cu el așa să rămân.
Timpul se pierde în vânt,
Ce trist este aeru-n urmă,
Și eu mă fărâm ca un munte.
Munte a carui viață se curmă,
Sub atâtea lucruri mărunte,
Ce viață am ajuns să cant.
poezie de Mădălina Andreea Hrițac
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
1 Vlad Balan [din public] a spus pe 29 octombrie 2009: |
Ce frumos canti aceasta poezie.![]() ![]() |

