Când toate pier

motto:,, Nu spera şi nu ai teamă''
m. Eminescu

Precum presară iarna fulgi de-argint
Pe adormitul, obosit ogor,
Aşa s-or cerne-a timpului uitări
Peste necazurile care azi ne dor.

Şi-un soare pal cu faţa somnoroasă
Se va ivi pe cerul înnorat;
Anemice săruturi trimiţându-ţi,
Îţi va-ngropa prin timpuri ce-ai uitat.

De ce să plângi când te-a lovit urgia,
Când totu-i dat să suferi liniştit?
De ce suspini? Căci lacrima ni-i dată
Doar pentru râs, ci nu pentru scâncit?

Când totu-i fum, când totu-i o poveste,
De ce să sorbi doar cupa cu amar?
Când totu-i o himeră ce dispare,
De ce să-ţi faci din viaţă un tartar?

Păşeşte-ncet căci cerul te-ocroteşte
Şi nu căta la asprele furtuni
Ce bat la poarta vieţii tale scurte,
Ci cată-n bucurii să le răzbuni!

Şi cum luceşte soarele l-amiază
Şi-aprinde-n iaz a stufului tulpină,
Se-aprinde-atunci în sufletu-ţi o sete
De viaţă, fericire şi lumină.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!