Smeul
O, cum te-ai înălțat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneș,
Și cum te legeni pe-a ta navă
Și tai văzduhul ca un iureș!
Ce mândru ești, cât de puternic...
Cu cât dispreț privești pământul!
Dar ce tot cânți tu smeu vremelnic?
Ah, da, ți-am înțeles cuvântul...
Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toți cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toți și toate?
Și tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalță
Cu cât se va-nălța mereu?
De te-ai suit acolo-nvață!...
Privește-i cum se prăbușesc
Pe rând: azi unul, mâine altul,
Și scump mândria și-o plătesc,
E șubred smeule-nălțatul!
Iar tu, nebunule-ai uitat
În gândul tău cel pătimaș,
Că de-astă lume ești legat
Prin voia unui copilaș...
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.