Cântăreața anonimă

Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate,
Că nu-i cântec de femeie
Și nici cântec de vioară?...
Cine-aruncă pe fereastră note vagi,
Desperecheate,
Dintr-o veche melodie,
Care urcă
Și coboară
Ca o lentă agonie
Pe diezi de serpentine
Și bemoli de mici confeti?...
Cine?...
Cineva cântă!
Dar cine
Cântă parcă pentru mine?...
Cine cântă nu se știe!...
Poate-i toamna, ce-ntârzie,
Ca bolnavii de ftizie,
Pe aleile pătate de rugină
Și noroi...
Și pe prima indecență a castanilor eroi -
Invalizi, aproape goi!...
În odaie, la fereastra cu perdelele-nflorate,
Nu e nimeni!...
Și-n odaie cântă, totuși, cineva!...
Doamne!...
Cine cântă-așa?
Cine-mperechează-n noapte
Note vagi, desperecheate?...
Cine-mi luminează calea
Și m-aduce până-aci?...
Cine-mi schimbă noaptea-n zi?...
Cine cântă?...
Cine-o fi?...
A tăcut!...
Un glas ce tace este-o "Pasăre albastră"
Care-ți zboară pe fereastră...
A tăcut!...
Dar la fereastra cu perdelele-nflorate
Nevăzuta cântăreață anonimă
Când ieși dintre culise, să-și arate
Ca la teatru-n fața rampei
Chipul vechi
Și rochia nouă,
Iată că-ncepu să plouă!...
Plouă...
Plouă!...

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 07:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 16:43:38
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 12 October 2023, 18:14:17
[Administrare] Considerații by Girel Barbu 02 September 2023, 05:49:00
[Muzică modernă] Răspuns: rock-ul este modern? by Sylver Cheetah 53 27 November 2020, 08:15:49
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook