Sonetul vechiului cotoi

Crin înţărcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar dacă-ţi pipăi şoldul, sânul, ceafa,
În gură nu-mi mai plescăie lin apa,
Pe creieri mă apasă-n creţuri bruma.
Sunt prea sătul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat în bleu smântâne?
O, doar cuvântu-n lobodă-mi rămâne,
Mâna-mi vioaie-i. Sufletul meu ştie
O mie de palate şi-altă mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Aşează-te-n genunchi şi-a tale şale
Îndoaie-le. Clădesc o-mpărăţie
De vorbe dulci ce-ţi umplu pîn'la greaţă
Cu fluturi sparţi de raze-ntreaga viaţă!

sonet de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!