Sonet de toamnă
M-ai întrebat cu ochii tăi limpezi de cristal:
"Iubitul meu cel straniu ce daruri îmi găsește?"
- Iubito, taci! Ți-aș spune că inima-mi dorește
Candoarea ce-avusese străvechiul animal!
Tu, care-mi legeni somnul cu mângâieri ușoare,
Să nu știi niciodată cumplitu-mi nenoroc,
Nici taina scrisă-n mine cu litere de foc!
De patimă mi-e silă și orice gând mă doare...
Să ne iubim cuminte. Amorul stă la pândă
Și, nevăzut, țintește cu arcul lui fatal.
O, îi cunosc prea bine eternul arsenal:
Rușine, furii, crimă... O, mărgărită blândă,
Suntem două amurguri de toamnă ostenită,
O, tu, atât de albă și rece Mărgărită!
sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoș
Adăugat de Ionuț Popa
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zoologie
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre somn
- poezii despre rușine
- poezii despre ochi
- poezii despre inocență
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.