Sora

În fum cărunt, în sat îndepărtat
e-o casă şi-alături, un brad lumânare,
Nopte albă, drept nume ţi s-a dat
şi verdele amar al primăverii clare

Sărmană surioară, copacii iar tăcură
şi trece de genunchi zăpada drumului.
Dar ţie-ţi cântă cucul mereu în bătătură
înmiresmatul vis al fânului.

Din liniştea imensă, din răsărit de jar,
ce nu speram a revedea cândva
descind - şi tu îmi vei deschide iar
şi fruntea caldă ţi-o voi mângâia

Până ce se va linişti sub palmă
plânsul tău şi fruntea-ţi obosită
şi-un băieţaş va coborî din noaptea calmă
şi săruta-va mâna ta trudită.

Dar băieţaşul nu-i - un râu întunecat
se scurge, cu nisipul de sub tălpi, furat.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!