Ei și!
Desface ochi cât banița
Gazeta... Parcă mușcă.
Ne mai împroașcă granița
miros de praf de pușcă.
Aceste știri, cu miile,
ne-nvață în furtună.
Ni-s bune bucuriile,
tristețea nu e bună.
Furtunile istoriei,
oceanul cât l-or bate,
cu vasele victoriei
le-om spinteca pe toate.
poezie clasică de Vladimir Maiakovski (1927), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.