Înainte
Înainte de a se inventa
număratul zilelor
oamenii trăiau mai mult
trăiau de la răsărit
și până la apusul soarelui
acum
nostalgicii
împăturesc anii
în blaturi de tort
le trec zilele
prin ochi
cu viteza
versului
străpuns
cu degetul
arătător
al numărătorii
în fața nopții
și în spatele zilei
apusurile
închid tot atâtea destine
răsăriturile
tot atâtea iubiri
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.