Cum cad frunzele
"Vă voi povesti cum cad frunzele toamna târziu,"
Le-a spus copiilor săi Arborele cel Mare:
"Sunteți somnoroși, micuților Brun și-Auriu,
Da, scumpă Roșioară, somnoroși. Prin urmare,
A venit timpul să mergeți la culcare."
"Ah!" implora, prostuță, fiecare frunză îmbufnată;
"Vrem să mai zăbovim, s-ascultăm bondari melodici;
Ia aminte de mâhnirea noastră, iubite Tată!
E-așa plăcut în aceste zile, din ce în ce mai mici,
Iar noi, noi nu vrem să plecăm de aici."
Astfel că, fericite pentru încă o zi,
Frunzulițele s-au agățat strâns de marele Copac
Și cu rumeni obrăjori au valsat, mii și mii,
Răsucind-se în șuierul vântului buiac,
Glumind și hârjonind-se după bunul lor plac.
"Poate că marele Copac se va-ndura și ne va da pace,
Și poate vom rămâne aici până la primăvară
Dacă-l rugăm și-l măgulim, și-i spunem tot ce-i place."
Dar marele Copac, ascultându-le șoapta flecară,
A surâs la neliniștea frunzelor în prag de seară.
"Hai, copii, gata, de-acum cu toții la culcare;"
Și,-nainte ca rugăciunile să-și fi spus,
A dat din cap, și-n lung și-n lat, ca la o chemare,
Fluturând și susurând, fără cuvinte-n plus,
Frunzulițele au început prin văzduh să zboare.
Le-am văzut întinse-acolo pe pământ liniștite foarte;
Aurii și roșii, păreau niște fluturași strânși împreună
Lângă foc parc-așteptând ca cineva de departe,
Să vină cu cearșafuri împletite din raze moi de lună
Și să le înfășoare-n patul primitor de humă.
Marele Copac, golit de frunze, a zâmbit privind în jos;
"Noapte bună, micuțe frunze" a îngânat;
Iar de la picioarele lui fiecare copil somnoros
A răspuns "Noapte bună" și-apoi a murmurat
"E-atât de plăcut aici la noi în pat."
poezie de Susan Coolidge, 1835 - 1905, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Susan Coolidge, 1835 - 1905. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.