El-Satrap

La Papă vine un satrap,
Cu ochi înguşti, cu gura jgheab.
- Sunt, Papă, mare cabotin
Şi de la Marea Neagră vin
Să-mi pun cenuşă-n cap.

Românii mei se strâng ciopor
Şi mă înjură toţi, în cor,
Şi mă alintă că-s satrap
Mi-s dragi ca ochii mei din cap
Şi nu îi las să mor.

Adepţii mei de foame mor!
Uscat gâtlejul gurii lor
Că, de amar îndelungat,
De la putere le-au secat
Al banilor izvor!

Ai mei pierduţi sunt, Papă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi flotă să devin nabab
Dă-mi bani să cumpăr astrolab
Dă-mi numai cât socoţi!

Îţi dau o Biblie obol
Scrisă de mână, cu alcool,
Şi ochii Papei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.

- O mie de arginţi primeşti?
- O, Papă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!

Satrapul ia, cu ochi fierbinţi
De zâmbet, mia de arginţi...
De-acum, ai lui vor fi scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la vecini!

Nu vor mai sta ca proştii-n fum
Nu vor cerşi bani pentru drum,
Pupila lui se va-ntrema,
Telegondole vor avea
Chiar şi la şes de-acum!

Dumitru Râpanu (2 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Votează! | Copiază!