Bărbat

Dacă mă plâng, nu se cuvine,
Căci rolul mi-e predestinat,
Şi când mi-e greu să-mi fie bine,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să fiu un stâlp şi -un brad de munte,
Să fiu eu ăla vinovat,
Fie mai grele, ori mărunte,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să-l las pe ăla mic cu mama,
C-aşa este din cer lăsat,
O creşte el şi-şi va da seama...
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Va creşte el că vremea trece,
Şi dacă va fi înşelat,
Va trebui şi el să plece,
Poate mai limpede, mai rece,
Şi-ntr-un final va înţelege,
Că tatăl lui e tot bărbat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Votează! | Copiază!