Bărbat
Dacă mă plâng, nu se cuvine,
Căci rolul mi-e predestinat,
Și când mi-e greu să-mi fie bine,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.
Să fiu un stâlp și -un brad de munte,
Să fiu eu ăla vinovat,
Fie mai grele, ori mărunte,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.
Să-l las pe ăla mic cu mama,
C-așa este din cer lăsat,
O crește el și-și va da seama...
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.
Va crește el că vremea trece,
Și dacă va fi înșelat,
Va trebui și el să plece,
Poate mai limpede, mai rece,
Și-ntr-un final va înțelege,
Că tatăl lui e tot bărbat...
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.