Izvor de har
Când veri se curg, nu știu ce m- aș mai face
De n- ai fi tu copacul veșnicit,
Să-mi picuri verde- lacrima ce- mi place,
Un strop de cer, un paradis umbrit.
Când toamna vieții dă să mă cuprindă
M- ascund la pieptu- ți cald de curcubeu;
Mă sorbi cu drag cu gura ta flămândă,
Tu însetat, iar eu izvorul tău.
Când ierni mă prind cu brațe geruite
Și mă cufundă- n albul cristalin,
Îmi torni lumini pe pleoapele uimite
De- atâta alb, de- atâta har divin.
poezie de Florina Emilia Pîncotan din În palma cerului (2021)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.