Revoluţionarii iau pauză pentr-o oranjadă

Capitán profundo, capitán geloso,
Nu ne mai cere să cântăm în arşiţa soarelui,
Cu antene-n spate, cocoşaţi de arme,
Cu rucsacuri mari şi curele late.

Muzica n-are niciun chichirez
Şi sună fals.

Bellissimo, pomposo,
Cântă cântecul şarpelui,
Grumazuri printre mii de frunze,
Limbi în jurul fructului.
Cântă-n cizmele măscăriciului
Cu şireturi şi catarame strălucitoare.

Poartă taşca măştii de gaze,
Haina jumătate evazată, jumătate cu ceaprazuri;
Poartă casca fără nicio socoteală,
Împopoţonat, aplecat, strâmb, contorsionat.
Lălăie un cântec c-o voce
Grosolană ca piatra abrazivă.

Atârnă-ţi de ochi un fulg străjer;
Aprobă şi ia-ţi o mutriţă de pişicher,
Supapă pentru compătimiri şi-al lor cârcel,
Mai efectivă decât cel mai sincer cântecel
Al realităţii, care-i mereu trează,
Al urgenţei, care te crispează.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!