Fanfara
Privesc în tăcere cum plouă afară,
aș vrea să te-aduc din trecut înapoi,
departe se-aude cântând o fanfară,
un plâns de alămuri venit după noi.
Coboară bemolii domol în trompete,
pe triluri prelungi de vrăjit triolet,
seduși în cădere de tubele-ascete,
dar prinși între ancii de brav clarinet.
Aud un diez, laminat în fligoarne,
adună din urmă bemolii-n careu,
dar bașii întorși parcă vor să răstoarne
uitări prelungite din sufletul meu.
Dispari deodată, trecutul te-ascunde
în haină de doruri, ce încă mai plâng,
pe note rănite, curgând tremurânde,
când vin după tine și nu te ajung...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.