Parfum de neuitare
Tăcerea rece-a orelor ce zboară,
cu aripa-i întinsă mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor rebel în suflet îmi aduce.
L-așez în partituri de triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar, răscolind apusuri violete,
își pregătește armele virale.
Aduce-n tolbă amintiri uitate
sub zidul neștiutelor redute,
din visurile mele ancorate
pe umbrele iubirilor pierdute.
Mi le așază seara la fereastră,
când luna ce apare după stâncă,
pe florile rămase într-o glastră
cu vraja neuitărilor aruncă.
Te readuce-n gândurile mele,
pe-o aripă de vis întârziată,
cu versurile scrise printre stele
pe filele iubirii de-altădată.
Ascult uimit mirajul împăcării,
din umbra visului întors acasă,
dar clipele din cumpăna iertării
cu vorbele nespuse mă apasă.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.