Moartea Mitropolitului
Din viața pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul și-a aflat și locuiește cu ele.
Acuma, de sus ne privește cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzește, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinția Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a așezat printre cei drepți.
Cu îngeri l-a înconjurat
și cu Sfinții Înțelepți.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viață a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaților.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munților
și-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioșii pe pământ,
continuă și mai păstrează, al credinței lui cuvânt.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.