Noapte [varianta II]

E-o noapte clară, liniștită,
Cu aer cald, dezmierdător,
Iar luna ne inspiră pace
Pe când ne-mbrățișăm ușor.

Iar noi, sub bolta sclipitoare
A nopții clare cu zefiri,
În brațe regăsiți sub luna
Ce ți se scaldă în priviri

Ne-ngăduim sărutul tandru,
Fierbinte și răscolitor,
De mult dorit, asemeni celor
Ce și-au jurat etern amor.

Și astfel noi, cu pasiune,
Căzând cu jind ne înfruptăm,
Printr-un sărut, dintru natura
Făpturii-acelei ce-adorăm.

Și, ca un legământ sărutul,
Concretizării consacrat,
Rămâne-a dăinui-n ecoul
Amorului adevărat.

Iar noi întru a sa virtute,
Nădăjduind pecetluiți,
De-acest sărut întru pricină,
Ca pururi să fim fericiți,

În feeria nopții clare
Făgăduind ne-ncredințăm
Iubirea cea nemărginită
Ce reciproc ne o purtăm.

Și vântură zefiri în noapte,
Purtând miresme ca de tei,
Și luna cea din ceruri știe,
Că eu te vreau și că mă vrei.

Și poate, cu această noapte,
Nu vom uita acest sărut –
Cu care-am presărat cu patos
Un drum ce noi l-am început.

poezie de (17 ianuarie 2023)
Adăugat de George Ciprian BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 15:43:38
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 17 September 2023, 14:34:40
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook