Umezeala care pătrunsese prin ferestrele acoperite cu folii de plastic ajunsese până la rafturile cele mai de sus, acoperind cu pete oribile de mucegai cotoarele de piele și paginile iremediabil îngălbenite și încrețite ale cărților. Doamne, Doamne, plângea Anatolia, trecând în revistă unul după altul rafturile pline cu cadavre de cărți, ce-am făcut, cum de nu le-am protejat?
Anatolia s-a lansat într-o încercare zadarnică de a salva cărțile. A adus un ghem de sfoară și a întins-o pe zece rânduri în curte. A atârnat cărți de la un capăt la altul, în speranța că soarele și vântul aveau să scoată umezeala și că, cine știe, vor putea fi restaurate cumva.
Dacă priveai dintr-o parte, părea că în curtea bibliotecii năvălise un stol de păsări multicolore care planau în aer, dând stângaci din aripile lor neputincioase. A doua zi, cărțile au pălit și au început să-și scutere paginile ca pe niște frunze uscate toamna.
Narine Abgarian în Din cer au căzut trei mere
Adăugat de Alexandra Tabara

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.